ARHIVA BLOG

12.9.12

DESCOPERIRE CARE ARATA CA EXISTA SANSE INFIME SA FIM SINGURI IN UNIVERS

Noi modelări computerizate arată că numărul planetelor care ar putea găzdui viaţă este mult mai mare decât se credea până acum.
Numărul planetelor care ar putea găzdui viaţă este mai mare decât se crezuse până acum Planetele care se situează prea aproape de steaua în jurul căreia orbitează îşi pierd apa de suprafaţă prin evaporare, iar cele aflate la o distanţă prea mare nu prezintă apă în stare lichidă, ci doar sub formă de gheaţă. De aceea, până acum se credea că o planetă trebuie să se găsească la o distanţă ideală de soare – în aşa-numita zonă locuibilă sau zonă Goldilocks – pentru a putea găzdui viaţă, scrie descopera.ro. Acum, cercetătorii au ajuns la concluzia că teoria Goldilocks este prea simplistă. "Până acum, oamenii au spus că dacă o planetă se găseşte în zona Goldilocks, unde nu este nici prea cald, nici prea frig, atunci poate găzdui apă pe suprafaţa sa, fiind astfel o planetă pe care ar putea exista forme de viaţă", explică Sean McMahon de la Universitatea Aberdeen. Oamenii de ştiinţă spun că o planetă poate avea două surse de căldură – cea provenită de la steaua sa şi cea generată în interiorul planetei. Spre exemplu, cu cât coborâm mai jos prin crusta Pământului, cu atât temperatura este mai mare. Aşadar, chiar şi când suprafaţa unei planete este îngheţată, în subteran poate exista apă în formă lichidă. "Există un habitat extraordinar pentru microorganisme ce se extinde la kilometri sub suprafaţa Terrei, iar anumiţi oameni de ştiinţă chiar cred că această biosferă a adâncurilor conţine majoritatea formelor de viaţă de pe Terra", explică profesorul John Parnell de la Universitatea Aberdeen. Sursa: REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceti comentarii pe acest blog