ARHIVA BLOG

13.4.11

INTUNECAREA SOARELUI DIN 19 MAI 1780

Ioel 2:31 Soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
Matei 24:29 – Indata dupa acele zile de necaz soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei.”
Luca 21:25 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele.
Fapte 2:20 Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
Apocalips 6,12-13: “Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pămînt.”
Isus a prezis chiar aceste lucruri, dar a prezis şi CÂND se vor întâmpla. Notaţi, aceste semne urmau să apară “îndată după acele zile de necaz” Matei 24:29. Care zile? În versetele de mai înainte, Isus vorbise despre persecuţia îndreptata împotriva urmaşilor Săi credincioşi. El îndreptase atenţia ascultătorilor Lui spre cartea lui Daniel şi le ceruse să înţeleagă lucrurile (v.15). În Daniel 7:25 citim despre o perioadă de persecuţie venind asupra adevăraţilor creştini.
Istoria ne spune că aceasta s-a întâmplat în Evul Mediu, când milioane şi-au pierdut viaţa pentru credinţa lor. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea totuşi, persecuţia era practic încheiată. Uimitor de văzut, în anul 1780 şi 1833, deci “îndată după acele zile de necaz”, semnele remarcabile prezise de Isus au apărut pe cer! Ceasul lui Dumnezeu merge precis.
La 19 mai 1780 soarele s-a întunecat într-un mod supranatural.
Iata ce scrie The Guide to Knowledge, or Repertory of Facts, publicat de Robert Sears, p. 428:

“La 19 mai 1780 o întunecime neobişnuită a soarelui a avut loc deasupra nord-estului Statelor Unite (New England), întinzându-se şi asupra Canadei. Ea a durat cam paisprezece ore… Întunericul a fost atât de mare că oamenii n-au fost în stare să citească scrierea obişnuită nici să vadă cât este ceasul, sau să-şi vadă de treburile obişnuite fără să aprindă lumânări. Păsările s-au dus la culcare. Obiectele nu puteau fi văzute decât la o foarte mică distanţă de ochi, şi totul avea înfăţişarea nopţii. Cauzele acestor fenomene sunt necunoscute.
Cu siguranţă ele nu erau rezultatul eclipselor.
Seara lumea a aşteptat luna să răsară la ora nouă. Dar deşi era timpul lunii pline, în seara aceea ea nu dădea nicio lumină. Ea avea o culoare întunecată, roşie-închisă cum este sângele, chiar aşa ca în prezicerea lui Ioel (2:31).”
R.M. Devens scrie in Our First Century, p. 89: “Aproape cel mai tainic şi încă neexplicat fenomen de felul acesta, dacă nu chiar singurul”, este ziua întunecată de la 19 mai 1780, întunecarea cea mai inexplicabilă a întregii părţi vizibile a cerului şi a atmosferei din Noua Anglie”.

Un martor ocular care trăia în Massachusetts descrie evenimentul în felul următor:
“Dimineaţa soarele a răsărit pe un cer curat. Dar în scurtă vreme a fost acoperit. Norii au coborât negri şi ameninţători şi din ei izbucneau fulgere şi se rostogoleau tunete, căzând şi puţină ploaie.
Către ora nouă, norii s-au subţiat şi au luat o culoare ca arama sau alama, iar pământul, stâncile, copacii, clădirile, apele şi oamenii au fost schimbaţi de această lumină ciudată, nepământeană.
Câteva minute mai târziu, un nor negru şi greu s-a răspândit pe tot cerul, în afară de o fâşie îngustă la orizont, şi era atât de întuneric cum este de obicei vara la ora nouă seara”.

“Teama, îngrijorarea şi groaza au umplut treptat sufletele oamenilor. Femeile stăteau la uşă privind tabloul întunecat; oamenii s-au întors de la munca câmpului; tâmplarul şi-a lăsat uneltele, fierarul şi-a părăsit foalele, negustorul tejgheaua. Şcolile şi-au suspendat cursurile, iar copiii au fugit tremurând acasă.
Călătorii s-au oprit la ferma cea mai apropiată. Ce se va întâmpla? şopteau toate buzele şi se întrebau toate inimile. Părea ca şi cum un uragan era gata să sufle peste toată ţara sau ca şi cum venise ziua încheierii tuturor lucrurilor”.
Au fost aprinse lumânări, iar focul din cămin lucea ciudat ca într-o seară de toamnă fără lună. Păsările s-au retras în coteţe şi s-au dus la culcare, vitele s-au înapoiat în staul ca pentru noapte şi rumegau. Broaştele orăcăiau, păsările cântau cântece de seară, iar liliecii zburau. Însă oamenii ştiau că nu venise noaptea”.

Dr. Nathanael Whittaker, pastorul bisericii Tabernacol din Salem, a ţinut slujba religioasă în casa de rugăciune, ţinând o predică în care a susţinut că întunecimea era supranaturală.
The Essex Antiquarian, Apri, April 1889, vol. 3, nr. 4, p. 53.54 scrie: “S-au ţinut adunări în multe alte locuri. Textele biblice pentru aceste predici neprevăzute erau fără excepţie acelea care arătau că întunericul era în acord cu profeţia Scripturii” Întunericul a fost foarte dens la scurtă vreme după ora 11.”
William Gordon scrie in cartea sa History of the Rise, Progress and Establishment of the Independence of the U.S.A., vol. 3, p. 57:

“Într-o mare parte a ţării întunericul a fost atât de mare în timpul zilei, încât oamenii n-au putut vedea cât este ceasul, n-au putut mânca şi nici nu şi-au putut îndeplini treburile lor casnice fără lumina lumânărilor. Întinderea acestei întunecimi a fost extraordinară.

A fost văzută cu mult mai spre răsărit decât la Falmouth. Către apus, ea a ajuns la cea mai îndepărtată parte din Connecticut şi la Albany. Spre sud, a fost observată de-a lungul ţărmului mării, iar spre nord la limita până la care se întind aşezările americane.
Întunecimea intensă a zilei a fost urmată, cu o oră sau două înainte de cădereaserii, de un cer în parte curat, iar soarele a apărut cu toate că era încă voalat de o ceaţă întunecată şi deasă.”
De asemenea Isaiah Thomas scrie in Massachusetts Spy: or American Oracle of Liberty, vol. 10, nr. 472, May 25, 1780: “După apusul soarelui, norii s-au îngrămădit şi s-a întunecat foarte repede” Nici întunericul nopţii n-a fost mai puţin obişnuit şi mai puţin înfricoşat decât acela al zilei; cu toate că era aproape lună plină, nu se putea vedea nici un obiect decât cu ajutorul unei lumini artificiale care, atunci când era privită din casele învecinate şi din alte locuri îndepărtate, părea ca un întuneric egiptean prin care abia puteau pătrunde razele”.

Un martor ocular al acestei scene spunea: “Nu puteam să înţeleg că, dacă orice corp luminos din Univers ar fi fost îmbrăcat într-o întunecime de nepătruns sau şi-ar fi încetat existenţa, întunericul n-ar fi fost mai complet” (Scrisoarea trimisă de Dr. Samuel Tenney, din Exeter, New Hampshire. Decembrie 1785, în Massachusetts, Historical Society Collections, 1792, prima serie, vol. 1, p. 97).
Cu toate că la ora nouă seara răsărise luna şi era aproape plină, n-a avut puterea să risipească umbrele de moarte. După miezul nopţii întunericul a dispărut, iar luna, când a fost văzută imediat după aceea, avea culoarea sângelui.
Ziua de 19 mai 1780 a rămas în istorie ca “Ziua întunecoasă”. Din vremea lui Moise n-a mai fost o întunecime de aceeaşi densitate, întindere şi durată, care să fi fost înregistrată vreodată. Şi întreaga descriere a acestui eveniment, aşa cum ne este redată de martorii oculari, este desigur confirmarea cuvintelor Domnului, raportate de proorocul Ioel cu 25 de veacuri mai înainte de a fi împlinite: “Soarele se va întuneca, iar luna se va preface în sânge înainte de a veni ziua cea mare şi grozavă a Domnului (Ioel 2,31). Hristos îi îndemnase pe copiii Săi să fie atenţi la semnele revenirii Sale şi să se bucure când vor vedea semnele revenirii Regelui lor.

Ziua întunecata si înrosirea lunii au avut loc la data de 19 mai 1780 pe o uriasa întindere a coloniilor nord americane unde erau cei mai multi credinciosi. De la orele 10 ziua si pâna noaptea târziu, atmosfera s-a umplut de un întuneric dens, ca într-o noapte înnorata.
Când întunericul s-a mai risipit în timpul noptii, luna a aparut pe cer ca o pata de sânge. Savantii n-au reusit sa explice fenomenul care n-a fost o eclipsa. Pâna astazi nu se cunosc cauzele, s-au facut doar presupuneri. Contemporanii care studiau Biblia au recunoscut în acest fenomen al doilea semn, în ordine cronologica.
Ceea ce a făcut ca acest semn să fie şi mai impresionant a fost faptul că timpul împlinirii lui fusese precis arătat. În discuţia Mântuitorului cu ucenicii Săi de pe Muntele Măslinilor, după descrierea perioadei lungi de încercare pentru biserică -cei 1260 de ani de persecuţie papală – cu privire la care El făgăduise că necazul avea să fie scurtat, a menţionat câteva evenimente care aveau să preceadă venirea Sa şi a fixat timpul când primul dintre ele urma să fie văzut: Dar “în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei” Marcu 13,24
Poetul Whittier vorbeşte astfel despre această zi de neuitat:
“Era intr-o zi de mai a anului indepartat 1870 cand a cazut
Peste viata infloritoare si dulce de primavara,
Peste Pamantul proaspat, si pe cer la pranz,
Un intuneric mare infricosator,
Barbatii se rugau si femeile plangeau; toate urechile au fost indreptate
Pentru a auzi furtuna distrugatoare a trambitei
Sfaramand cerul negru.”
Mai multe despre acest eveniment pe care oamenii l-au numit “Ziua Judecatii” de la 19 mai 1780 puteti citi in lb. engleza pe site-urile de mai jos:
http://www.wired.com/science/discoveries/news/2008/05/dayintech_0519
http://www.associatedcontent.com/article/1415352/may_19_1780_the_day_of_darkness_for.html?cat=37
http://www.scientificblogging.com/news_releases/judgment_day_may_19_1780
http://www.islandnet.com/~see/weather/almanac/arc2004/alm04may.htm
Postat in Semne in Cer | Lasă un comentariu »
Caderea Stelelor, 13 noiembrie 1833
noiembrie 6, 2009 Matei 24,29: “Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”
Aici sunt evenimente precise arătate în Cuvântul lui Dumnezeu. S-au împlinit ele? S-a dovedit adevărată profeţia lui Isus? Aceste semne au fost văzute înainte de începutul sec. al XIX-lea.
Astazi am sa va vorbesc despre cel de-al treilea semn profetic care a avut loc in cer si anume ploaia de stele cazatoare de la 13 noiembrie 1833 cand stelele au căzut aşa cum prezisese Isus. Acesta a rămas cel mai mare spectacol meteoric înregistrat vreodată.

Din Golful Mexic până la Halifax, până când revărsatul zorilor au pus cu greu capăt acestui spectacol, cerul a fost brăzdat în toate direcţiile de trasee strălucitoare şi luminate de globuri de foc majestoase” History of Astronomy in the Nineteenth Century, Agnes M. Clarke, p. 328.

O uimitoare ploaie meteorica descrisa in multe carti de istorie si enciclopedii. Unii observatori au estimat un numar de 200.000 pe ora cazand timp de 5-6 ore. In cartile de astronomie se spune ca centrul ploii de stele a fost secera din Constelatia Leului.
Timp de patru ore, oamenii din America de Nord, din Canada până în Indiile de Vest, din California până la vasele din Oceanul Atlantic, au privit milioane de stele căzătoare de diferite culori pe cer. Lumina care venea de la aceşti meteori era suficientă pentru citirea scrierii obişnuite de tipar, cu puţină dificultate. Lumea n-a mai văzut aşa ceva nici înainte, nici după aceea.

Caderea de stele din 13 Noiembrie 1833 a fost o reprezentare extraordiara a unor artificii ceresti, probabil cel mai important eveniment vazut pe fata pamantului!
A fost observat in toata America de Nord si se estimeaza ca 2000000 de stele au cazut pe ora intr-o perioada de 5 sau 6 ore… Oamenii s-au gandit cu siguranta ca este Ziua Judecatii. Astfel ca atunci cand marele ceas profetic al lui Dumnezeu a batut – semnele in ceruri au aparut.
Caderea stelelor, în singurul sens real în care poate avea loc un asemenea fenomen, a fost impresionanta ploaie de meteoriti din noaptea de 12-13 noiembrie 1833, vazuta deasupra statelor estice ale Americii de Nord. Savantii au dovedit ca este vorba de un curent meteoric (al Leonidelor) prin care pamântul trece la interval de circa 33 de ani. In 1766, fenomenul fusese observat în zona sudamericana a Atlanticului. Pe la 1866 a fost vizibil deasupra unor întinderi din Europa si Asia. Istoria a mai înregistrat ploi meteoritice, dar se pare ca niciuna nu se poate compara cu aceea de la 1833.
http://science.nasa.gov/NEWHOME/HEADLINES/ast22jun99_2.htm

Iata ce scrie site-ul Stiinta Cosmica (Spatiala) despre acest eveniment:
“Curentul de meteoriti Leonide : O furtuna infricosatoare
Curentul de meteoriti Leonide din 1833 este un eveniment de invatatura . Oamenii au fost treziti de un cer care părea in flăcări, stralucind cu dungi de lumina care erau inexplicabile omului obisnuit al acelui timp.”
“Dar ceea ce a avut loc atunci când Leonīdele s-au întors în 1833 a fost mult dincolo de ceea ce a văzut vreodată cineva, sau chiar si-ar fi imaginat posibil. Pentru mai multe ore peste Statele Unite, a existat o furtuna continua de mii şi mii de meteoriti, la un moment dat.
O estimare a fost că peste 240,000 meteoriti au căzut în această perioadă, atât de multi meteoriti pe cer la un moment dat, că multe persoane s-au trezit din paturile lor şi se uitau la cer, în panica, crezând ca cerul era in flacari. Mulţi se temeau că era sfârşitul lumii si s-au ingrozit de ceea ce vor vedea in zori.”
http://www.space.com/scienceastronomy/astronomy/leonids_1833_011114.html

Cea mai cunoscuta ploaie de meteoriti a lumii este furtuna care a avut loc in dimineata zilei de 13 Noiembrie 1833. Ea a avut o origine biblica şi a fost doar preluate de astronomii de la mijlocul anului 1920
sursa: http://bloguri.piatza.net/intunecarea-soarelui-19-mai-1780/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceti comentarii pe acest blog