ARHIVA BLOG

4.1.10

CE ESTE INCALZIREA GLOBALA?


Incalzirea globala este fenomenul de crestere a temperaturilor medii inregistrate ale atmosferei in imediata apropiere a solului, precum si a oceanelor.
Fenomenul de incalzire globala a inceput sa ingrijoreze dupa anii '60, in urma dezvoltarii industriale masive si a cresterii concentratiei gazelor cu efect de sera care sunt considerate in mare masura responsabile de acest fenomen.

Modelele climatice elaborate de specialistii in domeniu estimeaza ca clima globala se va incalzi cu 1,1 - 6,4°C in cursul secolului al 21-lea. Estimarile variaza din cauza faptului ca nu poate fi prevazuta evolutia emisiilor de gaze care cauzeaza efectul de sera. De altfel, tendinta de incalzire continua a planetei in secolul XXI este relevata de foarte multe studii in domeniu. Foarte ingrijorator este insa faptul ca aceste scenarii climatice arata ca zonele polare se vor incalzi cel mai mult, ceea ce ar putea avea consecinte dramatice.

Cauza principala a incalzirii globale este cresterea concentratiei de CO2 in atmosfera in ultimele secole.
Aceasta a fost de 280 ppm inainte de revolutia industriala, fiind acum de 430 ppm, adica aproape dubla, iar in anul 2035 ar putea fi de 550 ppm, daca fluxul emisiilor actuale de gaze cu efect de sera (GES) s-ar mentine peste capacitatea naturala de absorbtie.
Aceasta ar putea duce in imediata perioada la o crestere cu inca 2°C. Aceasta este probabil sa se intample daca tinem seama de dezvoltarea impetioasa a economiilor in China, India, Brazilia, Australia, Asia de Sud-Est sau in Europa rasariteana si de faptul ca SUA nu a ratificat inca Protocolul de la Kyoto, in timp ce utilizarea surselor inlocuitoare regenerabile curate de energie si retinerea CO2 la centralele pe combustibili fosili avanseaza greu.

Pe langa dezvoltarea industriala, o alta cauza la fel de importanta o reprezinta defrisarile masive ale padurilor. Acestea duc la o crestere a concentratiei de noxe ceea ce provoaca efectul incalzirii globale si epuizarea stratului de ozon. Pentru a stopa efectele negative provocate de aceste defrisari, specialistii spun ca ar fi nevoie de o impadurire cu 20% fata de totalul deja existent la nivlul intregului glob.

Efectele incalzirii globale
Expertii Grupului Interguvernamental asupra Evolutiei Climei (GIEC) au lansat un diagnostic alarmant asupra pericolelor incalzirii globale. Potrivit acestora, o incalzire cu 2 sau 3 grade Celsius pe plan global fata de nivelul mediu de temperatura din 1990 va avea un impact negativ urias asupra tuturor regiunilor planetei.

Pana in anul 2080, circa 3,4 miliarde de oameni vor suferi de pe urma penuriei grave de apa provocata de topirea ghetarilor, iar alti 600 de milioane de oameni vor suferi de foame de pe urma secetei, degradarii si salinizarii solului.
Seceta va afecta regiuni intinse din sudul Africii, America Latina, zona mediteraneeana, Orientul Mjlociu si Africa de Nord.
Unele studii prezic spre exemplu ca padurile amazoniene s-ar putea usca pur si simplu, antrenand pieirea unui numar urias de specii de animale si plante. Expertii spun ca la fel s-a intamplat acum 55 de milioane de ani, la sfarsitul Paleocenului, cand o crestere cu 5 grade Celsius a temperaturilor medii a pustiit planeta.

Pentru a se putea salva, speciile trebuie sa se adapteze acestor schimbari sau sa migreze odata cu zonele climatice. Acele specii care nu se pot adapta sau nu pot sa migreze, risca sa dispara din cauza schimbarilor climatice din habitatul lor. De exemplu, speciile din zonele montane nu vor avea unde sa se mute in zone mai inalte si mai reci ceea ce ar duce la disparitia lor daca acestea nu se vor adapta. O situatie similara se va inregistra in regiunea arctica. Flora si fauna din zona nu se pot muta mai spre nord pentru a se feri de incalzirea globala si risca sa dispara.

Valurile de caldura - consecinta a incalzirii globale - implica unele riscuri pentru sanatatea populatiei, mai ales in zonele urbane, unde temperaturile sunt mai ridicate.
Se cunoaste ca vremea caniculara poate creste riscul de deces, indeosebi la persoanele susceptibile de sensibilitate la efectele stresului termic. Cea mai mare vulnerabilitate o au, in general persoanele din grupele de varsta care depasesc 65 de ani.

Canicula poate cauza de asemenea si dezastre naturale. Aceasta poate produce incendii, sau poate intretine incendiile de padure provocate din neglijenta omului. In acest caz sunt distruse suprafete insemnate de padure (uneori, zeci de mii de ha), punand, totodata, in pericol viata persoanelor aflate in apropiere. De asemenea, ele provoaca nori de fum care impiedica desfasurarea in conditii bune a transporturilor.

Prin impactul asupra productiei de hrana, seceta poate avea efecte devastatoare asupra sanatatii umane. Aceasta cu atat mai mult cu cat seceta este un fenomen cu frecventa mare in zone extinse din state in curs de dezvoltare, cu populatie numeroasa.
Insuficienta de hrana determina un nivel mai ridicat al morbiditatii, cauzat de o serie de afectiuni, intre care se deosebesc pelagra, anemia feripriva, hipocalcemia, hipomagnezia, continutul scazut in macro- si, mai ales, micronutrienti (vitamine, saruri minerale), dar si slabirea rezistentei organismului fata de factori patogeni.

Anemia, malnutritia si, respectiv, subnutritia sunt efecte ale consumului inadecvat de hrana. Aproximativ doua miliarde de persoane din tarile in curs de dezvoltare sunt anemice, iar 1,1 miliarde de persoane din intreaga lume sunt malnutrite (UNPF, 2001). Frecventa subnutritiei este, de asemenea, ridicata in multe regiuni ale lumii. Se estimeaza ca numarul persoanelor subnutrite cronic era, in 1996–1998, de 792 de milioane de persoane, ceea ce reprezinta 18% din populatia totala a regiunilor respective.

Pentru a evita un viitor sumbru al planetei, ar trebui ca, pana in 2050, emisia gazelor cu efect de sera sa scada de doua ori la nivel mondial si de patru ori pentru tarile industrializate.

Exista si un scenariu optimist, conform caruia, pana in 2100, temperatura va creste cu 1,1 - 2,9 grade Celsius. Insa specialistii considera ca e putin probabil acest lucru, de vina fiind inertia sistemelor ecologice si cantitatile de dioxid de carbon adunate in atmosfera de-a lungul ultimelor sute de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceti comentarii pe acest blog